Joomla Slide Menu by DART Creations
Prima Pagina >> Noutati >> Situatia dezapezirii in aceasta iarna.
Situatia dezapezirii in aceasta iarna.
Scris de Iacob Sergiu   
Luni, 07 Octombrie 2013 11:20

curatat-drumuriSezonul rece ai venit mai repede anul aceasta, circulatia rutiera fiind ingreunata deja in cateva judete unde stratul de zapada a depasit 15 centimetri. CNADNR a intervenit dar in procesul de dezapezire traficul a fost sever ingreunat.

 

Conform directorului general al Salrom, Aurel Bucur, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania nu este pregatita inca pentru sezonl de iarna. Conform acestuia contractul sau cu CNADNR nu este semnat, aceasta in conditiile in care iarna a inceput deja.

Aceasta a afirmat urmatoarele: Din păcate, suntem în întârziere de a semna contractul cu CNADNR-ul. Spre surprinderea mea şi, din nefericire, autorităţile române au avut ceva schimbări în cadrul conducerii CNADNR şi, deşi m-am întâlnit de câteva ori în luna august şi în luna septembrie, suntem deja în luna octombrie şi nu avem un contract încheiat. Va avea loc negocierea la bursă pe 7 octombrie, sperăm să încheiem contractul şi să recuperăm timpul pierdut. Deja iarna a început să vină peste noi. Aceasta spera in continuare la o colaborare eficienta cu CNADNR.

Doar sare iarna aceasta:

Anul aceasta se va inlocui nisipul cu sarea conform reprezentantilor CNADNR. Aurel Bucur a afirma urmatoarele: “Avem nişte capacităţi de derulare şi nişte cantităţi pe care nu putem să le depăşim, cu toate eforturile supraomeneşti pe care am vrea să le facem. Totodată, a crescut cererea cantităţii de sare de către CNADNR de la 250 mii de tone la 400 de mii de tone pentru acest sezon, probabil impulsionaţi şi de anunţul meteorologilor că va fi o iarnă foarte grea. Sper să facem faţă. Noi avem peste o sută de mii tone depozitate deja în cele şapte saline ale noastre, dar va trebui să ne mişcăm foarte repede şi sperăm să am tot sprijinul şi toată colaborarea celor de la CNADR”.

Aceasta a mai explicat si ca: “Chiar dacă percepția este că Salrom are monopol pe această piață nu este adevărat. Avem competitori mulți. Sunt furnizori care aduc sare din Ucraina, din Polonia, iar în portul Mării Negre ajunge și sare din Egipt și Tunisia. Din fericire pentru noi, nimeni nu poate aduce peste noapte 400 de mii de tone“.

Compania Salrom este pregatita in totalitate pentru iarna, depozitele fiind pline. Din acest moment trebuie doar incheiate contractele cu autoritatile locale. Conform reprezentantului oficial Salrom, primul judet contractat a fost Zalau care a cumparat 1.700 de tone de sare. Primul oras a fost Onesti cu 400 de tone.

Cat despre Bucuresti, un contract inca nu a fost stabilit dar anul trecut pentru capitala s-au achizitionat 20.000 de tone de sare.
Compania Salrom detine 7 saline in Romania si produce anual aproximativ 2 milioane de tone de sare. Din aceasta cantitate aproximativ 25-30% este folosit in industria chimica.


 

Inregistrare

Atentie: In campul "Utilizator" nu se accepta spatii.