In ultimele luni valoarea asigurarilor RCA a crescut la o medie de 5,000 euro/tractor. Pentru camioane si autobuze valoarea este de 3 ori mai mare au anuntat specialistii in domeniul transporturilor de la Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT).
Ce fac transportatorii in aceasta situatie:
Reprezentantii FORT au afirmat urmatoarele: “La aceasta valoare costul cu RCA este imposibil de acoperit prin tarifele de transport medii practicate in Romania”. Acestia au afirmat ca siguranta rutiera va fi in pericol datorita compromisurilor pe care trebuie sa le faca o firma de transport pentru a rezista pe piata din Romania datorita costurilor operationale foarte mari.
“FORT a atras atentia in nenumarate randuri fata de nedreptatea la care sunt supuse firmele de transport autohtone din punct de vedere al valorii politelor de asigurare. Astfel pentru acelasi vehicul comercial utilizat de o firma de transport, dar aflat in perioada de leasing se plateste un RCA la jumatate din valoarea platita de compania de transport ulterior si asta pentru ca societatea de leasing are un alt cod CAEN” au mai afirmat acestia.
O alta situatie dificila este cea a firmelor de transport persoane. Pentru vehiculele comerciale de transport persoane costul asigurarii RCA este mai mare pentru simplul fapt ca aceastea apartin unei firme cu cod CAEN aferent transportului pentru persoane. Aceasta in situatia in care operatorii de transport de persoane oricum sunt obligati sa mai incheie o polita pentru pasageri si bagaje, astfel dubland costul cu asigurarile RCA.
Reprezentantii FORT sunt de parere ca “In ritmul acesta, piata de transport devine si mai necompetitiva, iar concurenta neloiala explodeaza la randul ei”. Una din metodele transportatorilor de a combate aceasta situatie este inlocuirea codului CAEN.
“Federatia Operatorilor Romani de Transport solicita urgent implicarea Guvernului Romaniei prin Ministerul Transporturilor in aceasta chestiune extrem de importanta pentru piata de profil si refacerea echilibrului prin anularea dublei asigurari si respectarea principilor de functionare a pietei in interesul asiguratilor si nu pentru jefuirea la propriu a firmelor de transport autohtone. FORT se pregateste de ample proteste la nivel national luptand pentru stoparea jafului din asigurari si pentru anularea supraacizei”, au mai afirmat transportatorii.
|